Clicky

Jump to content

Search the Community

Showing results for tags 'vama'.

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • La zi (telefoane/tablete/TVcast/operatori)
    • Știri, informații, zvonuri
    • Discuții generale
    • Aplicații și Jocuri
    • Tutoriale pentru telefoane și tablete
    • Sfaturi pentru achizitie telefoane sau tablete
    • Evenimente/ Expo/ Congres din domeniul comunicațiilor
    • Sondaje de opinie
    • Bazar
  • Forum Operatori Telefonie Mobilă din România
    • Vodafone România
    • Orange România
    • Cosmote România
    • Digi Mobil
    • Telekom România
  • Forum Android
    • Discuții Generale Android (telefoane, tablete, versiuni OS)
    • DEV Zone - ROM, Themes, Mods & Tweaks
    • Forum Google
    • Forum Samsung
    • Forum Huawei
    • Forum LG
    • Forum Sony
    • Forum Motorola
    • Forum HTC
    • Forum Nokia
    • Forum ASUS
    • Forum Allview
    • Forum Xiaomi
    • Forum Lenovo
    • Forum Acer
    • Forum OnePlus
    • Forum Philips
    • Alte branduri de telefoane
    • Forum BlackBerry
  • Forum iOS
  • Forum Windows Phone
  • Windows
  • BlackBerry
  • Forum Ubuntu
  • Forum Symbian
  • Forum MeeGo
  • Forum Dispozitive Purtabile (Ceasuri Inteligente, Bratari Fitness, Ochelari, Virtual Reality)
  • Chinatown
  • Altele
  • Netflix Club Mobilissimo's Recomandări seriale
  • Netflix Club Mobilissimo's Filme de neratat
  • Netflix Club Mobilissimo's Filme documentare
  • Drumeții's Drumetii montane

Calendars

  • Community Calendar

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


AIM


MSN


Website URL


ICQ


Yahoo


Jabber


Skype


Location


Interests


Model Telefon


Model Tabletă


Model Purtabil

Found 2 results

  1. Comandată azi de pe gearbest.com, warehouse-ul din China pentru a studia traseul coletului pentru viitoare comenzi. M-am gândit să țin un fel de jurnal al comenzii. Așadar: - 19 septembrie 2015 (sâmbătă) - plătit cu paypal, plata confirmată, statusul comenzii "processing". Cost până acum: 67 de dolari. - 22 septembrie 2015 (marți) - produs împachetat (vezi poza) și bănuiesc că e deja pe drum că am tracking number. Spune ceva de Hungary Post dar încă nu apare statusul AWB-ului. - 7 octombrie 2015 (miercuri) - Am camera in mana, surprins de viteza cu care s-au miscat cei de la Posta Romana (in special). Pe colet scria mare Hungary, n-a fost vamuit, n-am platit TVA si mi-a venit si acasa. Costul ramane asadar tot 67 de dolari. N-am pus toate detaliile traseului dar se vad in atasamente. Urmeaza o comanda cu cateva accesorii pentru ea.
  2. După cum bine știți de o săptămână și câteva zile mi-a sosit acasă camera cumpărată de pe gearbest.com. A venit prin Hungary Post direct acasă și n-am mai plătit nici o taxă. În această perioadă am avut timp să îmi fac câteva impresii, suficiente pentru un review, despre camera cumpărată cu 67 de dolari. Înainte să intru în detalii vreau să spun că își merită fiecare cent dar are și câteva lipsuri pentru a obține prețul mic, lipsuri cu care poți trăi și despre care o să discutăm mai jos. Ambalajul și conținutul lui: Vine într-o cutie de carton reciclabil cu inscripția YI pe față și o parte din specificații pe spate, majoritatea în limba chineză. Pachetul este destul de mic, camera neavând accesorii precum alte camere pentru a ține prețul jos. În ciuda cartonului reciclat, nu s-a făcut rabat (așa mare) la calitatea ambalajului. Pe interiorul capacului este lipit un burete pentru a nu zgâria lentila camerei. Lentila era și ea la rândul ei protejată de o folie. Restul camerei era protejat de o folie dar de o calitate mai scăzută față de cel de pe lentilă. Conținutul pachetului: Camera (evident), cablu usb-micro usb plat alb de ~20 de cm, baterie de 1010 mAh și un flyer cu instrucțiuni în Chineză. Înainte să spuneți că este un pachet slab accesorizat, vă reamintesc prețul camerei: 67 de dolari. Construcție: Camera are dimensiuni și greutate similare cu rivalul mult mai scump (gopro). Dimensiunile mai exact sunt 6 x 2.1 x 4.2 cm iar greutatea este de 72 de grame. Din păcate accesoriile de gopro nu sunt compatibile cu această cameră, mă refer în special la carcasa subacvatică și la diferite accesorii, altele decât ventuze și suporți, camera având prindere standard de trepied (există adapor pentru prindere de gopro). Carcasa subacvatică nu este compatibilă deoarece lentila este amplasată diferit față de GoPro dar si datorită faptului că această cameră este mai înaltă cu 1-2 mm față de modelele de la GoPro. Materialul din care este construită camera este o combinatie de plastic lucios pe partea din față, plastic mat cu striații pe laterale respectiv plastic mat simplu pe spate și capace. Camera este solidă, nu scârțâie și nu are îmbinări neplăcute. Remarc totuși că plasticul alb mat are tendința de a se murdări destul de repede. Tot la capitolul construcție vreau să adaug faptul că nu este rezistentă la apă așa cum vine în pachet ci îi trebuie o carcasă specială care din fericire costă în jur de 10 dolari. Iarăși, cu nimic mai prejos față de alte camere de genul, puține (și scumpe) fiind camerele rezistente la apă fără o carcasă specială. Amplasarea butoanelor, LED-urilor, buzzer-ului și a microfonului: Camera are 3 butoane. Cel de power care are și rolul de a comuta între modul de captură video și modul de fotografiere, butonul de pornire/oprire înregistrare video respectiv fotografiere în cazul în care camera este în modul de fotografiere. Al 3-lea buton se află pe lateral și are rolul de a opri/porni conexiunea wifi. Indicatorii luminosi de tip LED sunt 5 la număr. Cel mai mare este cel rotund din jurul butonului de power. El clipește albastru atunci când camera înregistrează (este cam indiscret), tot albastru luminează atunci când camera este pornită. Roșu luminează doar când camera este la încărcat. Lângă butonul de declanșare a capturii avem un LED care se aprinde în culoare rosie când camera este în modul video și clipește rosu atunci când camera înregistrează. Acest led este dublat de cel de pe spatele camerei și de cel de jos. Poți vedea din aproape orice unghi faptul că se înregistrează. Ultimul led este cel de wifi de culoare albastră și indică atunci când wifi-ul este pornit respectiv neconectat luminând intermitent. Ca o mențiune aici, toate LED-urile pot fi dezactivate din aplicatie făcând camera mult mai discretă dacă o folosiți ca dashcam/cameră de bord. Microfonul este amplasat în partea de sus a camerei, orificiul lui având o poziție ușor de acoperit cu degetul dacă țineți camera cu mâna stângă. Buzzer-ul are rolul de a face beep-uri atunci când camera pornește sau se oprește, când se porneste/oprește înregistrarea sau când facem o fotografie. Mai beep-uie și când camera își face update de firmware dar nu o să-și facă niciodată singură. Conectivitate: Ca și conectivitate wireless avem la dispoziție un modul wi-fi (făcut de Broadcom) prin care cu ajutorul aplicatiei dedicate disponibilă în Google Play putem accesa setările camerei (singura modalitate dealtfel), putem schimba modurile camerei (altele înafară de photo și video pe care le putem schimba din butonul fizic de pe cameră) si putem porni/opri înregistrarea, face o poză respectiv. Tot la conexiuni wireless mai putem adăuga si standardul Bluetooth folosit în special cu telecomanda de la Xiaomi. Chiar dacă nu vine în pachet, prețul ei este sub 10 dolari. Ca și conectivitate clasică avem la dispoziție un conector micro-usb pentru încărcare și transmisie AV printr-un cablu special și un conector micro HDMI. Cablul micro HDMI nu este nici el inclus în pachet. Stocare: Avem la dispoziție un slot de card Micro SD care suportă carduri de până la 128 de GB. Eu folosesc unul clasa 10 și nu-mi face probleme. Este cardul provizoriu al camerei foto, în viitor urmează unul de 32 de gb UHS. Autonomie: Spun de la bun început ca nu m-a dat pe spate. Cei 1010 mAh ai bateriei mi-au oferit cam 25-20 de minute de filmare 2K cu wifi pornit și vizualizare prin aplicație. Oficial ni se promite aproximativ o ora și 20 de minute la 1080p 30 fps fără wifi pornit. Cred că 60 de minute poate filma lejer. Totusi, partea bună este că o baterie costă 3-4 dolari. Lentilă, senzor și procesor. Lentila camerei este una wide-angle având un unghi de vizualizare de 155 de grade și o diafragmă cu deschidere de f2.8. Senzorul este de tip CMOS BSI (iluminat din spate) făcut de Sony și are rezoluția de 16 megapixeli. Procesorul (SoC-ul) este un Ambarella A7LS. Inițial denumirea nu-mi spunea nimic dar după ceva documentare pe internet am aflat că acest senzor este folosit și de GoPro Hero3+ Silver și în unele drone de la DJI. Asta spune tot despre el. Camera nu are stabilizare optică și nici autofocus. În cazul stabilizării nu i-am simțit nevoia la această deschidere. Obiectele de la 20 de centimetri sunt deja în focusul camerei ceea ce este ok având în vedere menirea camerei, o cameră de acțiune nu se pretează la macro. Captură video și foto: Inițial această cameră putea filma la rezoluția maximă de 1080p cu 60 de cadre pe secundă. În urma unui update de firmware (oficial OTA) făcut din interfața aplicației de Android (despre ea o să discutăm mai târziu), mi-a apărut la rezoluții 2K 2304 x 1296 30 FPS. Toate rezoluțiile și fps-urile la care poate filma camera sunt: 2304 x 1296 30P 16:9 / 1920 x 1080 60P 16:9 / 1920 x 1080 30P 16:9 / 1920 x 1080 48P 16:9 / 1920 x 1080 24P 16:9 / 1280 x 960 60P 4:3 / 1280 x 960 48P 4:3 / 1280 x 720 60P 16:9 / 1280 x 720 48P 16:9 / 1280 x 720 120P 16:9 / 848 x 480 240P 16:9 Rezoluțiile foto: 16 mp (4608 x 3456 4:3), 13 mp (4128 x 3096 4:3), 12 mp (4608 x 2592 16:9), 8 mp ( 3264 x 2448 4:3), 5 mp (2560 x 1920 4:3) Operarea camerei fără aplicația dedicată: Apăsăm scurt pe butonul de power, se așteaptă 3-4 secunde până când LED-ul de power nu mai clipește albastru. Se schimbă în modul de filmare/fotografiere cu o apăsare scură pe butonul power. Se porneste înregistrarea din butonul de sus/captură. Când camera înregistrează cele 3 led-uri clipesc roșu. Camera se oprește ținând apăsat pe butonul power. Operarea camerei din aplicația dedicată: Este singurul mod prin care putem vedea exact ce vede camera care nu are display, el fiind sacrificat pentru a menține un preț cât mai competitiv. Totusi, camera are un unghi de vizualizare foarte larg și imaginea se încadrează ușor, trebuie doar să îndrepți camera spre acel obiect. N-am simțit nevoia așa des să încadrez prin aplicatie pentru a cuprinde ce voiam să filmez/fotografiez. Pornim camera, așteptăm 3-4 secunde apoi apăsăm butonul de wifi de pe lateralul camerei. Pornim wifi-ul pe smartphone/tabletă și ne conectăm la rețeaua camerei apoi intrăm în aplicație. Aplicația camerei este împărțită în 2. Un fel de rețea socială cu fotografii/clipuri realizate cu camera și partea de operare a camerei noastre. Prima parte nu ne interesează deoarece sunt lucruri în limba chineză pe care nici eu și nici voi nu cred că o știți. Totuși pe acolo sunt poze cu chinezoiace. Pentru a ne conecta la camera noastră apăsăm butonul portocaliu cu camera de jos. Camera se conectează și pe ecran putem vedea ce vede camera. Modurile camerei: Photo - Fotografie normală Timer - Face fotografia după un interval de 3, 5, 10 sau 15 secunde Timelapse foto - Face o fotografie la 0.5, 1, 2, 5, 10, 30 sau 60 de secunde. Burst/Rafală - Face o serie de fotografii. 3, 5 sau 7 cadre pe secundă sau 7 în 2 secunde Mod video - Inregistrare video normală Sight - Filmează 10-15 secunde la 680 x 480 30p apoi ai opțiunea de a adăuga câteva filtre peste clip. Acest mod se pretează pentru Facebook sau Instagram. Timelapse video - Compune singur clipul la rezolutie 1080p din fotografii trase la interval de 0.5, 1, 2, 5, 10, 30 sau 60 de secunde. Galerie: Aplicația mai include o secțiune unde poți vizualiza, descărca și șterge clipurile și pozele făcute. Aplicatia separă materialul video de poze în tab-uri separate apoi în tab-uri le grupează în funcție de zi/săptămână sau dată. Am observat că atunci când fac un timelapse foto acesta îmi grupează pozele din acel timelapse la un loc. Tot aici este prezent al 3-lea tab (Downloads) unde putem vedea fisierele descărcate și/sau progresul lor. Diferite setări ale camerei care cred eu că ar trebui explicate: Time stamp video/photo: Suprapune peste videoclip/fotografie date și ora Metering mode: Setează contrastul imaginii în funcție de punctul ales Loop recording: Când se umple memoria șterge din clipurile vechi Emergency backup: Previne ștergerea unor clipuri “de urgență†de setarea de mai sus Lens rectification: Reduce puțin din efectul de “fish-eye†Poze făcute cu camera: - Lens rectification on/off; - Metering mode center/average; - Alte fotografii: *toate fotografiile au fost realizate la rezoluția de 16 megapixeli, puteți downloada AICI pozele originale; Videoclipuri făcute cu camera: - 2304 x 1296 30P 16:9 - link clip original neprocesat AICI; - 1920 x 1080 60P 16-9 - link clip original neprocesat AICI; - 1920 x 1080 30P 16:9 (mod video timelapse, pe youtube este doar 720p din motive necunoscute de mine) - link clip original neprocesat AICI; - 2304 x 1296 30P 16:9 (filmare nocturna cu night mode activat care am impresia că face mai mult rău, sunetul pe youtube a fost eliminat din motive de copyright) - link clip original neprocesat AICI; * alte clipuri realizate cu camera o să găsiți pe canalul meu de Youtube din descriere De ce merită cumpărată această cameră? - raportul preț/calitate este unul foarte ridicat; - calitatea filmărilor și pozelor pe timp de zi este excelentă; - accesoriile sunt foarte ieftine; - dimensiuni mici; - aplicația pe smartphone este bine-venită în acest buget și își face treaba perfect; De ce nu merită cumpărată această cameră? - filmarea pe timp de noapte nu este tocmai bună mai ales dacă o folosești pe post de dashcam și locuiești într-un oraș slab luminat, o să mai revin cu niște clipuri după ce o să încerc cu night mode dezactivat - autonomia nu este cea mai bună din gamă dar nici cea mai slabă, este doar decentă; - lipsa accesoriilor din pachet care mai adaugă ceva la prețul camerei. Avantajul este aici că îți poți face setup-ul exact cu ce accesorii dorești; - lentila este expusă la zgârieturi, praf, etc La ultimul punct am găsit rapid rezolvarea cu un dop de la o sticluță. I-am tăiat filetul cu un cutter, l-am șlefuit cu hârtie abrazivă și i-am lipit în cap burete rupt din capacul cutiei camerei. Pare original 100%
×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use