Clicky

Jump to content

All Activity

This stream auto-updates     

  1. Past hour
  2. Today
  3. Mihai

    Sportivi români / Echipe românești

    Am urmărit aproape toate meciurile de la Fedcup (Simona cu Mladenovic, Mihaela cu Garcia, a doua jumătate a meciului Simonei cu Garcia, meciul lui Parmentier cu Irina și bineînțeles meciul la dublu). M-a mâhnit accidentarea Irinei, dar mai ales meciul la dublu unde cred că s-a văzut că Simona a jucat al treilea meci în 2 zile. Simona și Monica au avut ambele sclipiri de geniu, dar din păcate au greșit prea mult. Eu personal aș fi lăsat dublul cu Irina și Monica, pentru că au jucat mult mai mult împreună și au arătat asta și-n meciul de dublu cu Cehia și aș fi pus pe altcineva să joace cu Parmentier. Simona declarase că-și dorește mult să ducă echipa în finală, dar cred că a fost pusă în situația de a face prea multe de una singură. Făcuse oricum destule, câștigând două meciuri la simplu. Mâhnirea e și mai mare pentru că la dublu diferența a fost minoră, franțuzoaicele au avut un noroc imens. Publicul (francez) a stricat câteva puncte strigând tare "Faute" încât am crezut eu că strigase arbitrul. Bineînțeles că nu s-a oprit și nici nu s-a rejucat punctul. Păcat de toate punctele frumoase făcute de toate fetele. Franța și-o va lua clar de la Australia, cred că mă temeam mai tare de Barty et company decât de Franța.
  4. După 5 luni pot să spun că nu a fost deloc o achiziție rea, continuă să înregistreze pașii extrem de bine, singura mare problemă e cu softul de la Huawei, Huawei Health și Huawei Mobile Services. Undeva prin decembrie 2018 a venit o actualizare la una dintre aplicații (bine, doar una e aplicație propriu-zisă, cealaltă e un serviciu care rulează în fundal) și acum aplicația de pe telefon se deconectează de la brățară când vrea ea. Uneori, suficient de des, am avut "plăcuta" supriză să observ că informațiile de pe brățară au fost resetate, uneori prin mijlocul zilei. Inițial se făcea automat reconectarea, apoi apărea promptul ca la o conectare nouă a aplicației la brățară, acum brățara stă neconectată. Singura soluție a fost să închid forțat Huawei Mobile Services și apoi Huawei Health, în ordinea asta, ca să pot sincroniza brățara cu aplicația. Uneori e de ajuns să închid doar Huawei Mobile Services, alteori se pierde conectarea imediat. Le-am și dat review pe Play Store, au mai scos câteva actualizări pentru aplicații, dar degeaba. Uneori e nevoie să șterg brătara din aplicație și să o reconectez de la zero, dar așa se pierd informațiile de pe brățară, e ca și cum s-ar face un factory reset. Acum se pare că e nevoie să închid forțat Huawei Mobile Services și Health se reconectează singură la brățară (nu mereu, cam 1 din 2). E păcat de brățară, i-am mai luat vreo 3 curele din China, e printre singurele care nu înregistrează pașii aiurea. Bateria ține 8 zile în utilizare continuă. Nu voi mai cumpăra brățări de genul ăsta care nu funcționează decât cu softul producătorului. Mi-ar fi plăcut să pot folosi o aplicație third party. Nici măcar telefonul nu se poate conecta singur la brățară. Dacă aș fi avut un smartwatch de sute de lei aș fi fost foarte supărat de problema cu deconectarea care e clar cauzată de soft. Acum îmi este clar că Huawei oferă suport real doar pentru vârful de gamă. Tableta mea Mediapad M3 a rămas cu actualizare de prin noiembrie anul trecut, pe când Mediapad M5 este luată în calcul pentru actualizare la EMUI 9.1. No more Huawei for me.
  5. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Concurs la pixeli? [emoji1787] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  6. Discuția despre fete se continuă AICI. Am creat acel topic special sportivi. Folosiți-l cu încredere
  7. nick5roo

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Liar! Nu tu ai dat ci Cătălin(edit berila a dat)! Pentru asta îți dau pauză un minut!
  8. Buna ziua! Am deschis azi setările telefonului si am atins din greseala ceva legat de volum si nu mai are sunet. Nu mai pot sa vorbesc la el. Cand primesc un apel doar vibrează! M - am uitat la tot ce tine de setarile volumului si apar ca functionale! Nu stiu ce pot sa - i fac! Ma poate ajuta cineva?
  9. Yesterday
  10. Katabxp

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    La fel sunt si eu, mereu zic sa revin la butoane si mereu le mai dau o sansa la gesture. M-as mira sa le avem in stoc de la dp 3, probabil la prefinala din iulie sau chiar in finala le vom vedea. Sent from my Pixel 2 XL using Tapatalk
  11. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Ca și la Pie merge destul de smooth... Fata de alte vs de DP de pana acum e chiar ok [emoji106]. Eu care pana acum puneam DP doar de la vs a doua (DP2) sunt mulțumit [emoji869] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  12. Lesbianu

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Doar gesturile au mai ramas pe lista de 'reclamatii', dar nu-i bai... imi fac treaba cu el si asa.
  13. Katabxp

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Esti invidios ca nu ai participat de ka inceput la discutie. [emoji23][emoji23][emoji23] Iti merge dp 2-ul? Ce ai de reprosat? Vezi cum am revenit ontopic? [emoji23][emoji23][emoji23] Sent from my Pixel 2 XL using Tapatalk
  14. Lesbianu

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    V-am dat report pentru off-topic!
  15. Katabxp

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Calmati-va baieti, o dati in bulaneala acum? Stiu ca avem o varsta si poate ne-am plictisit de f...t femei dar sa fim demni pana la capat, sa nu schimbam tabara si familia traditionala la varsta asta. Chiar m-am uitat azi la tenis si sunt dezamagit, nu le pot invinui pe fete ca nu au dat tot dar asta e. Treaba e ca m-am saturat sa tot primim suturi in cur pe toate planurile si sa nu vad nici un pas inainte. Sent from my Pixel 2 XL using Tapatalk
  16. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Hahaha... Good joke [emoji869] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk Deocamdată nu știu decât 2... @nick și Innoxius... Peace man [emoji3577] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  17. nick5roo

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Adică ce vrei să spui! Vrei să fi fu... Ut? [emoji14] Vezi că aici bântuie doi mai mari decât moderatorii! [emoji16] ONEPLUS A6013
  18. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Ai dreptate... Dar s'a nu ne f.. e moderatorul câte un ban... Și ca să ma scot... Dacă merge bine și OP'ul sa vb și despre altele, dar sa nu ne f..e alt moderator mai mare decât moderatorul [emoji12] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  19. nick5roo

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    N-are nimic! Un șut în fund, un pas înainte! Ne-am învățat să luăm șuturi, nu-i bai! ONEPLUS A6013
  20. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Hahahaha.... Când totul merge bine pe pixeli, despre ce vb? [emoji1787][emoji1787][emoji1787] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  21. Katabxp

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Au pierdut fetele la Fed Cup. Fuck La France!!! Si a mai pierdut si FCSB campionatul, o seara trista. Sent from my Pixel 2 XL using Tapatalk
  22. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Știi vb aia? "mulți stiu/puțini cunosc"? Asta se întâmplă și la EMag... Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  23. nick5roo

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Exemplu https://www.emag.ro/televizor-smart-android-led-star-light-100-cm-full-hd-40dm6500/pd/D9X4LNBBM/?utm_campaign=share+product&utm_source=mobile+app&utm_medium=android ONEPLUS A6013
  24. mariuscal1n

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    [emoji85] Trimis de pe al meu Pixel 2 XL folosind Tapatalk
  25. nick5roo

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Aptoide aveți grija căci sunt foarte multe cu malware, și câteodată mai dă și crash. Ce îmi place la TV-urile Star Light cu android, au Aptoide în loc de magazin Play. Practic eMAG încurajează pirateria! ONEPLUS A6013
  26. Innoxius

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Eu caut in pentru Play. Am o aplicatie pe care nu o mai vreau actualizata si mi-e sa nu-mi scape degetul pe ea sau pe Actualizare toate.
  27. Katabxp

    Google Pixel 2 XL - Discutii generale

    Dap, te duci la updateuri si tii tap mai mult pe ea, apoi ai ignore. Sent from my Pixel 2 XL using Tapatalk
  1. Load more activity
×

Important Information

Terms of Use