Clicky

Jump to content
Innoxius

Link-ul zilei 02

Recommended Posts

A înnebunit lumea cu exploit-urile. Nu cred că a înțeles cineva ce e de fapt KRACK. Permite interceptarea de pachete și nu e dracul atât de negru. Cei care au descoperit KRACK au scris AICI cu ce se mănâncă KRACK. Deja toată lumea cere patch-uri pe kernel și pe ROM-uri pentru KRACK. Sunt sătul de KRACK.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Și una mai tristă. Cică atunci când se simt singuri sau izolați, cică bărbații recurg la arme. Eu nu pot să înțeleg astfel de atitudini și am avut o copilărie mai grea pentru că am fost crescut să fiu mereu corect, să nu înjur, să nu mint, să fiu bun și așa mai departe. Am avut o perioadă când nu făceam socializam cu alții (pubertatea m-a lovit bine de tot). Nu am simțit decât că vreau să-mi fac mie rău, poate au simțit și alții la fel, dar mi-a trecut repede pentru că mi-am dat seama cât de mult rău le-aș face celor din jurul meu. Am avut niște colegi în liceu care m-au ajutat mult să văd lumea așa cum este și nu atât de neagră. Apoi am realizat că e nevoie de multă convingere din partea mea către mine să scap de obiceiuri rele și să modelez lumea pe placul meu, să-mi fac mediul mai bun pentru mine (dacă mi se permite exprimarea puțin forțată).
https://byrslf.co/thoughts-on-the-vegas-shooting-14af397cee2c

Ești un om norocos pentru că ai avut o educație sănătoasă, o familie impecabilă, colegi și prieteni buni. Eu n-am fost atât de norocos. Când eram mic părinții mai tot timpul au fost despărțiți, am trăit fără curent electric, un prieten bun măcar nu am avut toată viața. Și totuși nu am ieșit în stradă să înjunghii lumea la întâmplare, deși de multe ori am avut tendințe criminale din obidă. Nu am schimbat lumea în bine dar am devenit totuși un om rău în esența mea, sunt chestii care te marchează profund în copilărie și te urmăresc toată viața fie că vrei ori ba. Desigur, mi-aș dori să fiu un om blând, bun, să modelez frumos lumea din jurul meu dar nu pot atâta timp cât amintirile urâte nu-mi dau pace și mă uit mereu cu coada ochiului în jur după un topor sau bâtă și abia mă abțin să nu le înfașc.

Share this post


Link to post
Share on other sites
3 hours ago, strainul said:


Ești un om norocos pentru că ai avut o educație sănătoasă, o familie impecabilă, colegi și prieteni buni. Eu n-am fost atât de norocos. Când eram mic părinții mai tot timpul au fost despărțiți, am trăit fără curent electric, un prieten bun măcar nu am avut toată viața. Și totuși nu am ieșit în stradă să înjunghii lumea la întâmplare, deși de multe ori am avut tendințe criminale din obidă. Nu am schimbat lumea în bine dar am devenit totuși un om rău în esența mea, sunt chestii care te marchează profund în copilărie și te urmăresc toată viața fie că vrei ori ba. Desigur, mi-aș dori să fiu un om blând, bun, să modelez frumos lumea din jurul meu dar nu pot atâta timp cât amintirile urâte nu-mi dau pace și mă uit mereu cu coada ochiului în jur după un topor sau bâtă și abia mă abțin să nu le înfașc.

Nu am avut o familie impecabilă, ai mei nu au divorțat, poate asta a fost diferența, am trăit și eu cu lipsuri, dar știu că ai mei eu făcut tot ce au putut, astea erau vremurile pe atunci. Am avut însă parte de bunici care ne-au susținut (mai ales cei din partea tatălui). Puteam și eu să ajung mai rău decât sunt acum, dar m-am luptat să fiu un om bun tocmai din cauza greutăților pe care le-am avut. Poate dacă aș fi avut o viață mai ușoară nu aș fi apreciat viața la adevărata valoare. Am cunoscut câteva persoane care au avut de toate, dar care nu erau oameni buni.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un articol de actualitate, avand in vedere faptul ca display-ul lui Pixel 2 XL pare ca ar fi predispus la burn-in intr-un timp relativ scurt. Au cam dat-o in bara Google anul asta cu Pixelul.

https://www.androidauthority.com/screen-burn-in-801760/

Sent from my Galaxy S8+ using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

Au trect deja 2 ani de la Colectiv. Așa cum am gândit acum mulți ani, puteam fi eu unul dintre cei de la Colectiv. Am fost aseară într-un club din Galați să-i ascult pe Dirty Shirt. Băieții au adus aminte din nou despre Colectiv. De fiecare dată când merg într-un club mă uit de jur împrejur ca să văd ce ar trebui să fac dacă s-ar întâmpla ceva ca la Colectiv. Și ieri clubul a fostr plin de puști ca la Colectiv. Să nu uităm vreodată ce s-a întâmplat.

PS: Am reușit cu greu să citesc textul. Ar trebui să prețuim mai mult viața, noastră și a altora.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Prețuim viața, Don Mihai. Mă rog la bunul Dumnezeu să trăiți un secol, și dumneavoastră și cei dragi pentru că sunteți un Om Bun. Sper să apuc și eu aniversarea centenarului dumneavoastră să vă urez La mulți ani. :D
PS Ca o completare, apropo de vârstă, zilele trecute am auzit o istorioară la tv despre un personaj istoric nu prea cunoscut, un român adevărat pe care l-a născut mama lui bolnavă de tifos și a doua zi după naștere mama lui a murit. Dânsul s-a născut aproape mort, moașa lui l-a învelit cu zăpadă sau gheață ca să îl aducă în simțiri și să îi scadă febra tifoidă, a reușit în ciuda sorții să supraviețuiască cumva până la vârsta de 101 ani. Comuniștii securiști îl băteau peste urechi și testicule, l-au chinuit în închisorile comuniste ani în șir și l-au urmărit după eliberare alți zeci de ani. Penultimii ani din viață și i-a petrecut la mănăstire iar ultimii ani a fost îngrijit acasă de un suflet nobil.
Povestea dânsului e aici, merită să faceți un mic popas temporar să citiți o mică bucățică de istorie despre unul dintre românii adevărați care au avut ghinionul de a se naște și trăi pe meleagurile noastre într-o perioadă istorică dubioasă, tulbure și plină de rușine pentru națiunea noastră.
https://pressone.ro/primii-101-ani-din-viata-domnului-tomaziu/

E vorba despre Nicolae Tomaziu. Acest nume trebuie să fie săpat cu litere adânci în conștiința neamului românesc. a8a8f1552a6d1d76d9c916041534d83b.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Estonia a ajuns atat de departe cu digitalizarea serviciilor incat poti ajunge doar de trei ori in viata sa semnezi hartii la diversele autoritati

Niste salbatici care nu socializeaza. Pai stand la coada, mai afli una alta, mai o reteta de muraturi, mai discuti meciul din seara anterioara... :D

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Să mai zică cineva că nu există karma.

Deci omul îi bate pe turci de le merg fulgii. Ba mai își și face coroană din materialul învinșilor (trebuie spus că pe tun îl chema Krupp, deci putem spune că neamț la neamț trage :)) ). Peste ani, singurul general turc din marea armată română se ocupă de îngroparea urmașului și încă la cererea familiei.

Cine este generalul Gelaledin Nezir, omul care a organizat funerariile Regelui Mihai

Share this post


Link to post
Share on other sites

Posta Romana isi cere scuze ca a gasit colete din vara abia acum. Nu ne spun totusi daca le-au pastrat pentru ei sau le-au livrat in cele din urma :))

http://mobile.hotnews.ro/stire/22235991

Sent from my SM-G955F using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cum este viata in Oimiakon, satul siberian unde temperaturile au coborat sub -67 de grade

Quote

Scoala se inchide cand temperaturile scad la sub -50, -52 de grade, iar cand este deschisa, dar temperaturile scad sub -40 de grade, copii nu mai sunt lasati sa iasa in curte la joaca.

Si noi facem misto de Firea :D 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Posta Romana isi cere scuze ca a gasit colete din vara abia acum. Nu ne spun totusi daca le-au pastrat pentru ei sau le-au livrat in cele din urma :))

http://mobile.hotnews.ro/stire/22235991

Sent from my SM-G955F using Tapatalk


Le-au facut return conform procedurilor!

Sent from my MI 6 using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

Interesant articol despre cat de obedienti sunt producatorii de solutii antivirus in fata lu' tata Putin.

https://www.reuters.com/article/us-usa-cyber-russia/tech-firms-let-russia-probe-software-widely-used-by-u-s-government-idUSKBN1FE1DT?

Sent from my SM-G955F using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites
Quote

Russian authorities say the reviews are necessary to detect flaws that could be exploited by hackers

Pai n-au mintit. Doar ca nu au precizat "by russian hackers" :))

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce pretentii sa ai de la Antena 3, daca pana si pe youtube gasesti reclame care iti omoara procesorul pentru cryptomining.

https://arstechnica.com/information-technology/2018/01/now-even-youtube-serves-ads-with-cpu-draining-cryptocurrency-miners/

Sent from my SM-G955F using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×

Important Information

Terms of Use