Clicky

Jump to content
Petrut Milu

Probleme cu produse Allview trimise in service

Recommended Posts

Salut, am si eu o problema cu telefonul Allview X1 Soul, achiziționat cu 8 luni în urmă de la RDS. A funcționat perfect până într-o zi când m-a prins ploaia pe stradă vorbind la telefon. De când a fost achiziționat, telefonul a stat doar în husa și cu folia primită în pachet. După ce-am terminat de vorbit la telefon, l-am băgat în geacă. Am ajuns acasă și realizez că telefonul își dă restart continuu. Am încercat să-l pornesc/opresc, dar fără succes. Telefonul a funcționat ireproșabil până atunci. Telefonul a fost trimis în service, iar diagnosticul fiind contactul cu lichide, iar reparația fiind 1195 lei, cu mult peste cât am dat eu pe telefon (luat în rate de la RDS - 800 de lei, încă plătesc rate). E absurd să plătesc prețul telefonului și peste. Nu mi se pare normal ca un telefon care a fost păstrat 8 luni în husă și folie, să se strice de la câteva picături de ploaie

 

Sugestii cum să rezolv amiabil sau să fac reclamație în această privință? Mulțumesc anticipat.

Edited by expertdoc

Share this post


Link to post
Share on other sites

Daca a luat apa, cred ca nu ai ce face, dar avem aici mai multi colegi mai in tema, asteptam un raspuns de la ei!

 

 

Sent from my iPlaca using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

Salutare tuturor,

 

Pana sa patesc ceea ce urmeaza sa va povestesc eram fan Allview.

 

Fix in ziua de Black Friday incerc sa dau jos bumperul telefonului meu, un Allview V1 Viper S, prind putin de coltul dreapta sus al telefonului si ecranul (sticla + touchscreen) se crapa iremediabil.

 

Dupa o ora eram deja in Altex pentru a-mi achizitiona un alt telefon. Acolo vad un Allview cu ecran imens, si anume un X2 SOUL EXTREME. Il cumpar la un pret  bun (1700 RON, reducere de 500 RON) si plec fericit acasa. 

 

Dupa aproximativ 36 de ore de functionare fara sa fi suferit vreun soc sau o dauna de orice natura,ecranul telefonului nu se mai deschide. (tastele functioneaza, dar ecranul nu afiseaza nimic). 

 

Inapoi la Altex, solicit rambursarea banilor sau inlocuirea produsului (degeaba, daca nu a fost achizitionat online) ,iar telefonul ajunge fizic in service pentru constatari ieri, 24.11.2015. Intre timp, am deschis ticket la Allview prin care solicit sa fiu informat cu fiecare etapa a procesului de "constatare" .

 

 Termenul legal in care ei pot rezolva problema este de 15 zile calendaristice. Nu imi permit sa astept atat de mult. As avea nevoie de cateva sfaturi prin care pot reduce aceasta perioada.

 

Multumesc tuturor !

Edited by IONUT CRACIUN

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pai conform legii daca trec 15 zile sunt obligati sa imi dea un telefon nou. Am sunat si la Allview in call-center dar explicatiile sunt la fel de vagi si lipsite de sens ca si pe chat-ul lor de suport. Singurul lucru cert pe care il pot obtine de la ei sunt cele 15 zile.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Esti fan-ul unei firme care preia chinezarii si la vinde sub un alt nume? Asta cu 15 zile in service e poveste de adormit copii,poate in cele mai serioase service-uri. Atata timp cat telefonul e achizitiomat de la altex nu cred ca o sa se bage allview. Totusi poti incerca la service-ul lor de pe langa gara de nord sau ceva de genul. Acum in alta ordine de idei. De banii aia iti cumparai un telefon de la o firma serioasa si nu se crapa/strica/stingea dupa 5 minute cum l-ai scos din cutie.

 

From Xperia Z3C with text.

Share this post


Link to post
Share on other sites

De cand folosesc smartphone am avut modelele lor, au functionat fara probleme. Telefonul e achizitionat din Altex iar ei l-au trimis in service la Brasov. (am confirmarea)

Sunt constient ca puteam achizitiona altceva, dar problema mea majora este ca am nevoie de un dual-sim.  Aveam nevoie rapid de un telefon si l-am ales pe asta in ideea in care are specificatii foarte bune si evit problemele. Dar, se pare ca am fost lipsit de rabdare si prea increzator intr-o marca ce dezamageste din ce in ce mai mult. 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Acuma, oala e sparta, sa vedem cum adunam cioburile :D

 

Din ce scriu altii pe aici, sunt probleme cu:

  • cele 15 zile (plus ca acum ai ghinionul de 1-2 decembrie)
  • posibilitatea de a ti se imputa tie defectul (tot felul de nascociri)
  • reperatie care nu repara sau care mai rau strica

Trebuie sa te inarmezi cu mult calm si resurse (timp, pe care inteleg ca nu-l ai).

Share this post


Link to post
Share on other sites

Utilizez foarte mult telefonul si urmeaza deplasari in care imi e indispensabil. DIn cauza asta nu imi permit sa astept. 

 

Oricum, incep sa ma resemnez si sa realizez ca nu am prea multe optiuni. O sa va tin la curent cu stadiile rezolvarii problemei si sper sa nu se complice si mai tare toata situatia asta. 

 

Cel mai probabil dupa ce il voi primi voi negocia o returnare cu cei de la Altex sau in cel mai rau caz il voi vinde. Chiar nu agreez ideea de "telefon cârpit".

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu ma înțelege greșit, știu ca ești și asa supărat, dar ce ai cumpărat tu reprezintă tot un produs făcut din petice și cusute frumos cu ață alba ca sa sară în ochi.

Iti doresc sa nu te alături celor care după etapa "olviu" au implementat funcția "search" înainte sa mai scoată cardul pentru cumpărături.

PS Succes la revanzare! Asta e cel mai bun lucru pe care îl recomand.

 

Sent from my SM-N910C using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dupa doua experiente reusite cu "olviu" nu ma asteptam ca a treia sa fie atat de amara :)

Inca nu am primit nici un feedback de la cei din service, va multumesc ca m-ati pregatit in legatura cu lipsa lor de seriozitate. 

 

@Kali Mersi pentru urare ! Sa fie !  (sper sa il mai primesc inapoi :)))) )

Share this post


Link to post
Share on other sites

Buna ziua!

Am un telefon Allview X2 Soul Mini, achizitionat de pe Emag in aprilie, iar de aseara nu mi se mai aprinde display-ul. Am sunat de dimineata la service-ul de la Brasov , iar dupa masa o sa vina sa mi-l ia firma Cargus pentru garantie. 

Va rog frumos sa ma indrumati ce am de facut, deoarece am vazut ca sunt probleme in legatura cu service-ul Allview..

Va multumesc! o zi placuta!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sa-i faci poze/filmari cu conditia telefonului, lovitori, zgaraituri, tot ce tine de extereorul telefonului, bateriei etc...

 

 

Sent from my iPlaca using Tapatalk

Share this post


Link to post
Share on other sites

In noiembrie2015 am luat un Allview p6 pro.in dec2015 cand l-am pus in suportul de telf din masina telf s-a blocat .displayul a ramas alb si ceva scris in chineza in colt stanga sus..nu reactiona la nici un buton.eram iesit din localitate si aveam nevoie de telf si am zis ca poate daca ii misc bateria incorporata cu varful unui cutit se va restartadar s-a oprit de tot.l-am trimis la reparat si astazi ma suna de la service allview ca reparatia ma costa 500 ..Cum naiba sa dau 500 ron pe reparatie cand telf a costat nou 440 ron .intradevar ma asteptam sa platesc un 200-300 ron dar cum dracu sa platesti service-ul mai mult decat pretul telefonului...Rusineee firmei Allview..mai am un telf Allview jur ca il vand sa nu mai aud de firma asta

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si eu sunt un alt posesor de Allview, NEMULTUMIT. 

 

Am achizitionat in Decembrie 2014 un X2 Soul Mini iar imediat dupa au inceput sa apara problemele. Din februarie 2015 a inceput marea problema.. butonul capacitiv din stanga jos a inceput sa se apese in mod repetat singur. Se autodeclanseaza la un interval de 2/3 zile iar pentru a intelege mai clar cum se manifesta, ei bine se apasa cam de 10 ori pe secunda in continuu timp de 10/15 minute. In acest timp telefonul nu poate fii folosit..

A fost dus prima oara in garantie in mai 2015, s-a resoftat, l-am primit inapoi, aceeasi problema.. L-am trimis iar prin iulie, primit inapoi, aceeasi problema.. Trimis iar in octombrie, aceeasi problema. IN TOTAL DE 3 ORI, FARA NICI UN SUCCES!

Ba mai mult, din Noiembrie 2015 nu mai functioneaza nici camera foto principala, aceasta facand toate pozele si filmarile cu dungulite subtiri si dese de culoare mov.

 

Nu stiu ce sa mai fac, daca il trimit in service iar, nu fac decat sa stau fara telefon 2 saptamani pentru ca problema sigur nu se va rezolva.

Ma gandesc serios sa sesizez OPC, poate asa imi vor repara sau inlocui telefonul..

Share this post


Link to post
Share on other sites

Inca un posesor allwiev nemultumit

 

Am achizitionat si eu V1 viper i anul trecut,de atunci am folosit doar sim1,acum am vrut sa mai folosesc o cartele sin sim2,aici a venit surpriza,cartela nu inra.

 

Am trimis telefonul la Brasov in garantie,raspunsul  a fost placa de baza exfoliata,pini rupti,telefonul scos din garantie pentru folosire neadecvata>

 

Aici a luat sfarsit colaborarea mea cu allwiev

Share this post


Link to post
Share on other sites

LA ALLVIEW E CA LA NEBUNI 

 

Buna ziua am cumparat de la dvs. un telefon Smartphone Allview S3 Sign in luna noiembrie a anului trecut 
Amprenta nu a functionat din start 
Butonul de volum pe plus s-a defectat 
Cand culisez lacatelul de deblocare a ecranului nu raspunde la comenzi (cand este conectat la internet )

In urma discutiilor avute cu administratorul contului dvs. de facebook am trimis telefonul catre dvs. , dumnealui comunincandu-mi ca nu costa nimic transportul.
Astazi 8 feb. 2016 curierul a ajuns la dvs. si ati refuzat ridicarea acestuia mai exact refuz de plata 
Am luat legatura prin telefon cu un consultant de al dvs. , el comunincandu-mi sa sun la fan curier sa primesc coletul inapoi la Iasi apoi sa fac alta comanda pentru a trimite coletul cu telefonul spre dvs. FOARTE TARE

Awb fan curier 82011006
Sper rezolvarea problemei pe cale amiabila , mentionez daca coletul se va intoarce o sa am de platit peste 60 lei

Discutia avuta cu administratorul contului dvs. de facebook: 

  • Ro Ecoco
    Buna ziua ma numesc Alexandru marius am cumparat telefonul Allview E3 Sign de la mediagalxy in luna noiembrie a anului trecut. Amprenta nu a functionat din start cea ce nu ma deranjeaza prea mult. Dupa 2 luni de utilizare butonul de volum pe plus functioneaza defectos.nu ma deranja nici acest aspect. Astazi din pacate cand culisez lacatelul pentru deblocare nu mai raspunde .deja sant nervos. Da stiu raspunsul dvs.sunati la nr. Nu stiu care .eu sun problema este CE FAC FARA TELEFON 2 SAPTAMANI . DORESC BANII INPOI SA ANLOCUIREA PRODUSULUI. Mentionez telefonul a fist cumparat online. Astept si eu un raspuns din partea dvs.


     
  • Allview Mobile
    Buna ziua, Va multumim pentru ca ati ales produsele Allview. 
    Pentru a solutiona situatia dumneavoastra,trebuie ca produsul sa ajunga in service-ul nostru autorizat 
    SC Visual Fan SRL Str. Brazilor, nr 61, Brasov Produsul trebuie insotit de urmatoarele documente: • certificatul de garantie in original • copie dupa factura fiscala • este important sa puneti in colet si un bilet in care sa mentionati defectele reclamate si doleantele In momentul in care produsul este pregatit pentru a fi trimis la noi,va rugam sa ne furnizati datele dumneavoastra de contact (nume,adresa,numarul de telefon) pentru a emite o comanda curierului in vederea ridicarii produsului
    Informatii suplimentare legate de conditiile de acordare a garantiei pentru produsele Allview sunt disponibile la adresa:http://allview.ro/certificat-de-garantie
    Nu ezitati sa ne contactati daca va sunt necesare informatii suplimentare



  • Ro Ecoco
    Multumesc pentru raspuns .o sa va trimit datele cat de curand. Mentionez ca am 2 minori care ai intretin la scola si am facut un efort financiar pentru a cumpara acest telefon. Nu doresc pomana vreau rezolvarea problemei cat mai repede. Maine va trimit datele .



     
  • Ro Ecoco
    Buna ziua . Curierul poate veni sa ridice telefonul la urmatoarea adresa:XXXXXX



     
  • Allview Mobile
    Buna ziua , Comanda catre firma de curierat va fi emisa. Daca nu veti fi contactat in 72 de ore va rugam sa ne contactati.



     
  • Ro Ecoco
    Ok.



     
  • Ro Ecoco
    O ultima intrebare.am ceva de plata la curier ?



     
  • Allview Mobile
    Pentru produsele in garantie nu se achita nimic.



     
  • Ro Ecoco
    Buna da au venit cei de la fancourier si a ridicat coletul cu telefonul.in colet sant atasate factura si hartia pe care am scris defectele.multumesc.



     
  • Allview Mobile
    Buna ziua, Ofera-ne un numar awb pentru a urmari situatia.



     
  • Ro Ecoco
    82011006 (va rog sa ai schimbati softul o ia de nebun cand sant conectat la internet multumesc)



     
  • Ro Ecoco
    Am urmarit awb si vad ca sa dat REFUZ PLATA TRANSPORT probabil se intoarce coletul.



     
  • Ro Ecoco

  • Ro Ecoco
    da am vorbit cu un operator zice ca sa vin coletul inapoi la Iasi si apoi sa al trimit inapoi la dvs. VA BATETI JOC DE OAMENI O SA DESCHID O PAGINA DE FACEBOOK SPECIAL PENTRU VOI CU CEI NEMULTUMITI SI VAD CA SANT MII IN ROMANIA .BATAIE DE JOC



     
  • Ro Ecoco
    Mau sunat cei de la fancourier coletul este la ei in depozit si sta 10 zile o sa am de plata peste 60 lei returul . Nu inteleg de ce ma puneti sa trimit coletul aiurea Astept un raspuns din partea dvs.tacerea nu rezolva nimic.
     

 

 

08/02/2016 1:42 pm   
Stimate domn,


Comanda catre curier a fost facuta de noi?

Cu respect, 
Daniel Sarbu
Reprezentant Departament Suport & Service
Office: +4(0)268 336 663 
Website:www.allview.ro
08/02/2016 1:46 pm    Alexandru Marius
Da de dvs.
08/02/2016 1:53 pm   
Stimate domn,


Nu se poate sa facem noi comanda si sa vina cu ramburs coletul.
Dupa ce intrati in posesia coletului anuntati-ne pentru a emite noi comanda catre firma de curierat.

Cu respect, 
Daniel Sarbu
Reprezentant Departament Suport & Service
Office: +4(0)268 336 663 
Website:www.allview.ro
08/02/2016 1:54 pm    Alexandru Marius
Allview Mobile
Buna ziua , Comanda catre firma de curierat va fi emisa. Daca nu veti fi contactat in 72 de ore va rugam sa ne contactati.
08/02/2016 1:56 pm    Alexandru Marius
Allview Mobile
Buna ziua , Comanda catre firma de curierat va fi emisa. Daca nu veti fi contactat in 72 de ore va rugam sa ne contactati.
08/02/2016 1:58 pm    Alexandru Marius
ce facem domnule vorbim ca la radio erevan uitati mai jos 

  • Allview Mobile
    Buna ziua , Comanda catre firma de curierat va fi emisa. Daca nu veti fi contactat in 72 de ore va rugam sa ne contactati.



     
  • Ro Ecoco
    Ok.



     
  • Ro Ecoco
    O ultima intrebare.am ceva de plata la curier ?



     
  • Allview Mobile
    Pentru produsele in garantie nu se achita nimic.
     
08/02/2016 2:14 pm   
Stimate domn,


A ajuns coletul in posesia dumneavoastra?
Vom verifica aceasta situatie dar avem o intrebare:Dumneavoastra nu ati fost informat ca acest colet se va trimite cu ramburs?

Cu respect, 
Daniel Sarbu
Reprezentant Departament Suport & Service
Office: +4(0)268 336 663 
Website:www.allview.ro
08/02/2016 2:20 pm    Alexandru Marius
cum sa ajunga domnule coletul la mine daca eu sant din IASI COLETUL ESTE IN BRASOV 

NU AM FOST INFORMAT DE NIMEN AVETI AMATORI PE PAGINA DE FACEBOOK ?

CUM ADICA CU RAMBURS ?

IDEIA ESTE SA MERGA CINEVA SA RIDICE COLETUL DE LA FANCURIER BRASOV SA NU SE INTOARCA ,PANA LA URMA PLATESC EU TRANSPORTUL DUPA CE REZOLAVTI DEFECTELE TELEFONULUI.
 
08/02/2016 2:38 pm   
Stimate domn,


Oferiti-ne numarul awb pentru a face mai multe verificari.


Cu respect, 
Daniel Sarbu
Reprezentant Departament Suport & Service
Office: +4(0)268 336 663 
Website:www.allview.ro
08/02/2016 2:39 pm    Alexandru Marius
82011006 fancourier
08/02/2016 3:02 pm   
Stimate domn,


Vom redirectiona produsul catre noi iar situatia va fi tratata conform.


Cu respect, 
Daniel Sarbu
Reprezentant Departament Suport & Service
Office: +4(0)268 336 663 
Website:www.allview.ro
08/02/2016 3:37 pm    Alexandru Marius
NU INTELEG situatia va fi trata conform?

deci sa inteleg ca cineva va ridica telefonul si in cele din urma va fireparat . OK

VA ROG DUPA CE VA FI REPARAT SA FIE TRIMIS CU CHELTUIELILE DE TRANSPORT SUPORTATE DE MINE DACA ASTA E MAREA PROBLEMA.
08/02/2016 3:44 pm   
Stimate domn,


Nu veti suporta niciun cost pentru un produs in garantie.


Cu respect, 
Daniel Sarbu
Reprezentant Departament Suport & Service
Office: +4(0)268 336 663 
Website:www.allview.ro
08/02/2016 3:53 pm    Alexandru Marius
Deci nu va mai inteleg .atunci de ce cand a venit coletul dimineata la firma dvs. nu ati ridicat coletul ????
 

 

deci pe facebook ma pune sa trimit datele sa poata face ei comanda la curier. vine curierul ridica coletul ajunge la ei si refuza ridicarea coletului INCREDIBIL.

Edited by Alex1974

Share this post


Link to post
Share on other sites

Intrebarea e: curierul caruia i-ai predat telefonul a venit la cererea AllView sau a venit chemat de tine? Din discutia haotica n-am inteles, iar reprezentantul de pe Facebook exact asta ti-a zis de prima data: sa astepti sa trimita ei curierul la tine, nu sa-l trimiti tu cu plata ramburs

 

Sent from my LG G3-D855

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×

Important Information

Terms of Use