Clicky

Jump to content

mesersmith

Moderators
  • Posts

    4,818
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    1

Posts posted by mesersmith

  1. Ideea de a asculta și muzică la o cască pentru convorbiri, era aceea că uneori asculți ocazional un clip pe Facebook, pe YouTube, un link primit de la cineva și puținul ăla pe care îl asculți, să nu-l asculți în ceva ce sună ca o tigaie, chiar dacă e mono.
    Evident, când te pui pe ascultat muzică, o faci cu căști normale.
    Am și buds-uri de la Sony, însă sunt absolut groaznice, în ciuda celor aproape 200 de euro(dacă-mi amintesc corect). Se aud încet pe muzică, iar microfonul lor este o glumă proastă, cel care mă aude are impresia că sunt mort.

    Trimis de pe al meu SM-N975F folosind Tapatalk

  2. Prin natura ocupației, trebuie să am mâinile libere. Așa încât, am mereu ceas dăștept la mână și cască în ureche.
    Până acum am avut Jabra și Plantronics, modele în zona a 200+ lei. Am avut și China, dar le-am purtat doar câteva zile, sunet de tigaie n-am nevoie.
    Întrebarea ar fi dacă are vreun coleg Plantronics Legend, diferite modele.
    De exemplu, 5200 e între 600 și 900 lei, B235-M este vreo 850 lei.
    Sunt curios dacă sunetul este cum ar trebui să fie pentru preturi din zona a 800 lei.
    Mă interesează calitatea sunetului și în convorbire, dar și la muzică, uneori nu-mi mai pun căștile mari și ascult pe headset.
     
     
    Trimis de pe al meu SM-N975F folosind Tapatalk
     
     


  3. lasa messer. asa cu tu tii ca orbu' de bata de samsungurile tale eu nu as da htc-ul meu decat pe un alt htc...
    s-a rezolvat ecranul (s-a inlocuit cu reper original htc)
    s-a rezolvat problema camerei - a fost o mufa miscata in procesul de re-asamblare ocazionat de schimbarea ecranului.
    Auzi, mă Dodo, Tapatalk-ul ăsta e criminal. Mi-a dat acum notificare la răspunsul ăsta al tău, cu doar 8 ani mai târziu.
    Dar chiar așa, apropos, ce mai fac htc-urile tale? Mai există? HTC mai face telefoane sau au trecut la făcut piuneze?


    Trimis de pe al meu SM-N975F folosind Tapatalk

  4. Chiar e tare Tasker. Îmi amintesc că acum mulți ani l-am cumpărat, dacă-mi amintesc bine, cred tot din "cauza" ta, dar apoi am uitat de el până acum.
    M-am uitat nițel prin el și chiar e spectaculos, poți face orice.
    Așa încât, o să încerc să-l învăț, pentru că dincolo de ce am eu nevoie acum, e clar că se pot face mult mai multe lucruri și e păcat să nu știm cum.


    Sent from my SM-N975F using Tapatalk

  5. Eu de ceva ani, de când onor Vodafone a făcut pipi pe mine în mai multe feluri, am trecut la Telekom.

    Am abonamente de 5 euro cu absolut tot nelimitat în România și nu știu câte sute de minute în spațiul economic european. Și dacă-mi amintesc corect, și ceva net în același spațiu.

    Eu când aud un nene de la orice operator că-mi dă nu știu câte minute, giga, sms, îmi vine să-l iau de gât prin telefon, pentru că urăsc să fiu limitat în vreun fel. Ori nelimitat, ori deloc. Și am mai luat și telefoane în rate de la ei.

    Mai mult, abonamentele mele sunt cu termen 1 lună, adică pot renunța la ele oricând.

    Și la 28 lei un abonament, am luat mai multe, ca să fie. default_laugh.png

    Nu m-aș mai duce la Vodafone nici dacă m-ar plăti ei.

     

    Sent from my SM-N975F using Tapatalk

     

     

     

     

  6. Văd că ți-am dat de lucru :)

    Cred că ar merge și cu sms. Adică într-un interval orar pe care să-l poți seta, când sună cineva care nu este într-un whitelist, să-i dea ocupat și să-i trimită un sms predefinit. 

    Există tot felul de call blocker, dar nu am găsit niciunul care să aibă simultan și schedule, și blocare de apel, și sms, și whitelist. 

     

    O chestie ciudata este și faptul că nu primesc email când se postează în acest topic, deși setările par a fi corecte. 

  7. Da, Dodo, o găsisem, doar că nu mi se potrivește din mai multe motive. 

    Primul ar fi că note 10 plus nu mai are găurică pentru mufă din aia. Am doar usb c, dar probabil că s-ar putea face același lucru acolo. În plus, cum aș fi stat cu un Jack înfipt într-un telefon care este folosit mereu?

    Apoi, eu am pe telefon 2 simuri, unul cu număr personal, pe care-l știe doar familia și al doilea e numărul de serviciu.

    În prezent, am un soft care intre ora 18 și ora 9 a doua zi, dă ton de ocupat oricui mă sună, pe ambele cartele, dacă nu se află într-un whitelist. 

    Aș fi vrut să nu mai dea ton de ocupat, ci să-i gângurească sunătorului un mesaj vocal, pentru că-i apucă pe unii sunatul și sună de nenumărate ori. Probabil încearcă din nou, crezând că vorbesc la telefon. 

     

    Acum, eu chiar nu înțeleg cum de planeta nu a simțit nevoia unui astfel de soft. Adică, pleacă omul de la muncă la ora 5, i se activează automat softul vieții și everybody happy. 

    La fel m-am chinuit și cu un manager de sim-uri, pentru că onor Samsung, nu s-a gândit că omul poate vrea să își oprească o cartelă în mod automat, după o anumită oră. 

    Îmi pare rău doar că munca asta mi-a mâncat viața cu totul, că dacă aveam timp, mă apucam eu de făcut softuri. :)

  8. Stiu, dar asta este un sms responder. Pe mine ma interesa ceva cu voce, care sa intre cam cum intra voicemail-ul clasic al operatorilor gsm. Pentru asta, ar trebui sa stie sa raspunda la telefon automat si sa dea play mesajului preinregistrat.

    Evident, ar fi o idee si cu sms-uri, insa aplicatia ar trebui sa faca asta automat, sa aiba schedule, sa aiba whitelist pentru situatia in care te suna cineva din familie, de exemplu. Un astfel de soft nu am cautat si mai degraba cred ca s-ar gasi asa ceva decat ce vreau eu.

    Nu stiu, voi nu aveti nevoie de asa ceva? Pe mine m-a sunat un disperat in seara de revelion pe la ora 21 sa-mi spuna ca televizorul lui face nu stiu ce linii verticale si ca ce face el. :)

  9. Mă lovesc zilnic de lipsa unei aplicații care să fie un fel de answering machine, dar pe care s-o pot programa ca după ora x să-i povestească celui care sună, un mesaj înregistrat. Ceva de genul: ai sunat la Bill Gates, dar el montează chipuri în creierele plate de luni până vineri de la ora x la ora y. 

    Evident că am căutat ceva de genul ăsta, însă nu am găsit nimic. 

    Am postat aici gândindu-mă că poate vreun coleg știe de vreo aplicație care să facă așa ceva. 

×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use